Lanțul de producție
Sistem integrat de la furaj la produs finit. Controlăm fiecare etapă pentru a asigura trasabilitatea și calitatea constantă
De la ou și până la gustoasele produse,
puiul Fermador este mereu în grija noastră.
Puiul Fermador direct din fermele proprii,
în magazinul de lângă tine.
Inaugurată în 2018 în satul Războieni, comuna Ion Neculce, județul Iași, fabrica asigură necesarul de furaj pentru toate fermele societății. Capacitatea de depozitare este de 20.500 de tone, iar producția anuală ajunge la 45.000 de tone de furaj. Transportul se face cu propriile vehicule către fermele de creștere și de reproducție.
Furajul se fabrică din cereale (grâu, porumb) și oleaginoase (soia, floarea soarelui), completate cu vitamine, minerale și alte ingrediente nutritive. Această etapă determină calitatea finală a produselor prin asigurarea unei nutriții echilibrate, care susține dezvoltarea naturală a păsărilor. Rețetele sunt elaborate conform standardelor nutriționale pentru avicultură și testate în laborator pentru fiecare lot produs.




Ferma de reproducție furnizează integral necesarul de ouă de incubație pentru toate fermele de creștere. Cu o capacitate anuală de 80.000 de găini și cocoși și o producție de 11 milioane de ouă de incubație pe an, aceasta asigură independența în aprovizionarea cu material biologic. Păsările reproducătoare sunt selectate conform standardelor genetice pentru performanțe productive și respectă normele de bunăstare animală.
Producția internă de ouă de reproducție ne permite controlul calității genetice și sănătății puilor ce vor crește în ferme.


Amplasată în Războieni, județul Iași, Stația de incubație are o capacitate de 23 de milioane de ouă pe an. Modernizată în anul 2023 și dotată cu echipamente de ultimă generație, întregul proces tehnologic este automatizat și monitorizat prin sisteme de control electronic pentru temperatură, umiditate și ventilație. Materialul biologic folosit provine din ferma proprie de reproducție, asigurând trasabilitatea completă.
Programul de dezinfecție se aplică în concordanță cu protocoalele veterinare, iar personalul respectă norme stricte de igienă reglementate la nivel european. Fiecare lot de pui este înregistrat cu date de trasabilitate care urmăresc originea ouălor de incubație și condițiile de incubație. Puii de o zi sunt transportați în condiții controlate către fermele de creștere.




Anual, creștem peste 10 milioane de pui în fermele proprii și respectăm toate condițiile și normativele naționale și europene de bunăstare animală în ceea ce privește: densitate de creștere, hrănire, adăpare, condiții de microclimat.
Fermele sunt echipate cu sisteme moderne automate de control al microclimatului, al furajului și al apei. Acest lucru ne garantează uniformitate și rezultate performante constante.
Specialiștii din fermele noastre urmăresc și analizează zilnic respectarea tuturor regulilor interne pentru a asigura creșterea armonioasă și naturală a puilor.


Abatorul de la Podu Iloaiei produce peste 24.000 de tone de carne anual. Capacitatea de abatorizare este de 5.000 de capete/oră, prin linia complet automatizată. Aprovizionează rețeaua proprie de magazine și parteneri cu produse procesate zilnic. Echipamentele sunt moderne și întreținute conform planurilor de mentenanță recomandate de producători. Anual, investim în echipamente și utilaje noi pentru îmbunătățirea proceselor de producție. Tehnologiile moderne permit menținerea prospețimii și gustului deosebit pentru produsele Fermador, iar automatizarea permite cât mai puține intervenții umane și reduce orice risc de contaminare.
Personalul este instruit și evaluat periodic privind normele de igienă sanitară și bunăstarea animalelor. Procesul de abatorizare respecta normele impuse de standardele certificate ISO 9001, ISO 2200 și IFS Food. Fiecare lot procesat este identificat cu un cod de trasabilitate care permite urmărirea originii din fermă.


Flota proprie de vehicule asigură zilnic livrarea către magazine pentru menținerea prospețimii produselor. Mașinile sunt dotate cu sisteme de refrigerare care mențin temperatura între 0-4°C pe tot parcursul transportului. Verificarea condițiilor de transport se realizează zilnic prin consultarea înregistratoarelor de temperatură instalate în toate vehiculele.
Planificarea livrărilor permite livrarea produselor la consumator în maximum 24 de ore de la procesarea în abator. Rutele sunt optimizate pentru reducerea timpului de transport și menținerea lanțului de frig. Fiecare vehicul respectă normele sanitare pentru transportul produselor alimentare perisabile.



Rețeaua Fermador include magazine proprii specializate, unde comercializăm exclusiv propriile produse, livrate zilnic, direct din abator, cu propria flotă de distribuție.
De asemenea, colaborăm cu magazine și supermarket-uri, dar și alți parteneri, produsele Fermador regăsindu-se pe rafturile magazinelor din toata țara. Ne asigurăm ca partenerii noștri să aibă locațiile echipate cu sisteme de depozitare performante, care să permită păstrarea produselor în condiții optime până la consum.
Sistemul de distribuție asigură acoperirea geografică națională, păstrând controlul asupra calității în punctele de vânzare. Produsele ajung la consumator cu trasabilitate completă, de la ferma de origine până la punctul de vânzare. Monitorizarea zilnică a condițiilor de depozitare a partenerilor se face prin vizite regulate ale echipelor comerciale.

